marți, 20 decembrie 2011

A ticket away...

   De cate ori mi-am spus chestia asta, nici eu nu o mai cred. Am plecat de aici de mii de ori, m-am urcat in avionul acela la fiecare doua saptamani, am plecat acasa si sunt tot aici. Au trecut 6 luni... si ce daca? Aproape ca nici eu nu ma mai cred atunci cand imi spun ca de data asta chiar plec dracului de aici si totusi imi este dor de casa... si totusi nu plec.
   Ma mai amagesc din cand in cand ca as putea dar parca vad ca nu am nici o sansa si ma intreb oare care este o realizare mai mare, faptul ca mai stau aici un an sau ca ma intorc la familia mea?
Merg uneori la ocean si stau acolo pe mal privind undeva in departare spre o Europa pe care nici macar ochii mintii nu o pot vedea, atat este de departe. Imi vin in minte tot felul de idei si nici una menita, de fapt, sa ma duca acasa. De fiecare data cand plec cu masina de aici imi imaginez ca merg la aeroport, de fiecare data cand aud ca cineva pleaca acasa imi doresc sa fiu eu, de fiecare data cand sefa mea ma cheama la ea in birou ma gandesc ca poate de data asta ma concediaza dar aprecierile nu au sunat nciodata atat de dezamagitor.
   Nici macar nu ma mai plang, asa vad lucrurile acum, asa le-am vazut pana acum. Uneori ma gandesc ca poate asa o fi cand nu mai sunt, alteori la lucrurile pe care le pierd sau la cele pe care le castig si le adun in fiecare seara intr-o balanta careia ii sunt si taler si greutati si unitate de masura.

   Timpul zboara sau intepeneste in loc, depinde de moment si sunt al naibii de multe momente intr-o zi, nici bautura nu ajuta pentru ca nu o beau si nici tigarile pe care nu le fumez.... mai scriu din cand in cand, cuiva anume uneori, sau nimanui, sau tuturor.

miercuri, 7 decembrie 2011

Ceva nou in fiecare zi!

   Astazi, cand m-am intors de la serviciu, am constat ca mi-am uitat cheia acasa... In casa incuiata, ceea ce sincer sa fiu ma asteptam sa se intample mai devreme sau mai tarziu. Drept urmare am fost nevoit sa gasesc o alta modalitate de a intra in casa. Pentru o persoana ca mine, care nu a facut niciodata asa ceva si care nici nu are astfel de inclinatii a fost putin surprinzator atunci cand am descoperit ca nu mi-au trebuit mai mult de doua minute pentru a intra in casa incuiata.... Adevarul este ca locuiesc intr-o zona foarte linistita unde bicicleta mea inca se mai afla acolo unde o tin tot timpul de trei luni in coace, adica in fata casei la vedere, nelegata. Oricum ar fi fost amuzant ca un vecin, vazand-u-ma sa sune la politie sau vecinul meu care este politist sa ma intrebe de sanatate... sau nu :)