As vrea ca tara asta sa ma schimbe si, intr-un fel, a facut-o deja. A vrea ca o calatorie departe sa insemne si o calatorie departe in timp. Am ajuns astazi la concluzia ca nu imi plac oamenii si imediat dupa am mi-am dat seama ca am ajuns la concluzia asta incercand sa ma cunosc pe mine... Nu imi place de mine. Este un fel de Dubito ergo cogito, cogito ergo sum....
De fapt nu as vrea sa ma schimb doar sa ma intorc la o stare de mult pierduta. Putem revenii la o stare anterioara daca aplicam reteta corecta? E ca si cum ai renunta la fumat sau alcool? Daca nu mai bei, nu mai esti beat si in principiu totul e simplu... sau nu? Eu unul cred ca oamenii se pot schimba, ca pot invata din propriile greseli fie chiar si atunci cand este prea tarziu si ca uneori iertarea este posibila si de oferit si de primit la fel cum uneori nu este.
Pe cei din jurul nostru nu ii punem schimba si asta ne pune intr-o pozitie de singularitate extrem de bizara deoarece chiar daca traim inconjurati de oameni suntem de fapt si fundamental singuri. Si totul omul este un animal social ceea ce il face sa isi doreasca sa isi imparta singuratatea cu alte fiinte asemenea lui; asemenea in mare pentru ca interactiona cu cineva inseamna a renunta putin la singuratatea ta, la felul de a fi, la obiceiuri, expresii, etc. Nimeni nu ne place pentru ceea ce suntem 100% ci mai mult pentru ceea ce devenim atunci cand renuntam la singuratete.
Mie imi este dor de singuratatea mea pentru ca mi se parea corecta si destul de usor de impartit cu altcineva si asa a si fost pana in momentul in care am pierdut-o in favoarea lumii.
Acum cand lumea este departe imi astept singuratatea inapoi si sa ma intorc la lumea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu