De cate ori mi-am spus chestia asta, nici eu nu o mai cred. Am plecat de aici de mii de ori, m-am urcat in avionul acela la fiecare doua saptamani, am plecat acasa si sunt tot aici. Au trecut 6 luni... si ce daca? Aproape ca nici eu nu ma mai cred atunci cand imi spun ca de data asta chiar plec dracului de aici si totusi imi este dor de casa... si totusi nu plec.
Ma mai amagesc din cand in cand ca as putea dar parca vad ca nu am nici o sansa si ma intreb oare care este o realizare mai mare, faptul ca mai stau aici un an sau ca ma intorc la familia mea?
Merg uneori la ocean si stau acolo pe mal privind undeva in departare spre o Europa pe care nici macar ochii mintii nu o pot vedea, atat este de departe. Imi vin in minte tot felul de idei si nici una menita, de fapt, sa ma duca acasa. De fiecare data cand plec cu masina de aici imi imaginez ca merg la aeroport, de fiecare data cand aud ca cineva pleaca acasa imi doresc sa fiu eu, de fiecare data cand sefa mea ma cheama la ea in birou ma gandesc ca poate de data asta ma concediaza dar aprecierile nu au sunat nciodata atat de dezamagitor.
Nici macar nu ma mai plang, asa vad lucrurile acum, asa le-am vazut pana acum. Uneori ma gandesc ca poate asa o fi cand nu mai sunt, alteori la lucrurile pe care le pierd sau la cele pe care le castig si le adun in fiecare seara intr-o balanta careia ii sunt si taler si greutati si unitate de masura.
Timpul zboara sau intepeneste in loc, depinde de moment si sunt al naibii de multe momente intr-o zi, nici bautura nu ajuta pentru ca nu o beau si nici tigarile pe care nu le fumez.... mai scriu din cand in cand, cuiva anume uneori, sau nimanui, sau tuturor.
marți, 20 decembrie 2011
miercuri, 7 decembrie 2011
Ceva nou in fiecare zi!
Astazi, cand m-am intors de la serviciu, am constat ca mi-am uitat cheia acasa... In casa incuiata, ceea ce sincer sa fiu ma asteptam sa se intample mai devreme sau mai tarziu. Drept urmare am fost nevoit sa gasesc o alta modalitate de a intra in casa. Pentru o persoana ca mine, care nu a facut niciodata asa ceva si care nici nu are astfel de inclinatii a fost putin surprinzator atunci cand am descoperit ca nu mi-au trebuit mai mult de doua minute pentru a intra in casa incuiata.... Adevarul este ca locuiesc intr-o zona foarte linistita unde bicicleta mea inca se mai afla acolo unde o tin tot timpul de trei luni in coace, adica in fata casei la vedere, nelegata. Oricum ar fi fost amuzant ca un vecin, vazand-u-ma sa sune la politie sau vecinul meu care este politist sa ma intrebe de sanatate... sau nu :)
sâmbătă, 5 noiembrie 2011
Gandind numeric
Au mai ramas... 13 luni si ceva... bine, stiu cate dar nu vreau sa para ciudat...
De cand am venit aici stau si numar cat a mai ramas pana plec uitand uneori sa ma bucur de locul in care sunt. Sunt tare curios care va fi nebunia mea pentru ca atunci cand am venit toti din jurul meu, la fel ca mine, mi se pareau niste ciudati si mi-am zis ca nu este nici o sansa sa ma intorc normal de aici.
Intre timp a venit toamna/iarna pentru ca a nins, a fost furtuna, a mai cazut o creanga sau un copac am mai ramas fara curent. A fost si Halloween si ne-am deghizat cu totii in ceea ce nu suntem, in ceea ce am dorii sa fim, sau in ceea ce ne sperie mai mult. Mai de mult oamenii se deghizau in spirite ca atunci cand spiritele vin in lumea noastra sa ne recunoasca... daca ar venii acum sunt sigur ca ar pleca toate speriate inapoi.
In rest, America este fromoasa toamna, dar asta pentru ca eu locuiesc in padure pe malul mai multor lacuri... unele strazi imi amintesc de casa, linistea de aici de zilele cand mergeam cu cortul sau cu prietenii la o cabana tot pe malul lacului. De abia astept sa vad din nou locul acesta acoperit cu zapada si asta poate ca pentru prima data de cand am venit aici pot privi prin fereastra imensa din living un alt peisaj care nu ma mai poate mintii: timpul a trecut.
De cand am venit aici stau si numar cat a mai ramas pana plec uitand uneori sa ma bucur de locul in care sunt. Sunt tare curios care va fi nebunia mea pentru ca atunci cand am venit toti din jurul meu, la fel ca mine, mi se pareau niste ciudati si mi-am zis ca nu este nici o sansa sa ma intorc normal de aici.
Intre timp a venit toamna/iarna pentru ca a nins, a fost furtuna, a mai cazut o creanga sau un copac am mai ramas fara curent. A fost si Halloween si ne-am deghizat cu totii in ceea ce nu suntem, in ceea ce am dorii sa fim, sau in ceea ce ne sperie mai mult. Mai de mult oamenii se deghizau in spirite ca atunci cand spiritele vin in lumea noastra sa ne recunoasca... daca ar venii acum sunt sigur ca ar pleca toate speriate inapoi.
In rest, America este fromoasa toamna, dar asta pentru ca eu locuiesc in padure pe malul mai multor lacuri... unele strazi imi amintesc de casa, linistea de aici de zilele cand mergeam cu cortul sau cu prietenii la o cabana tot pe malul lacului. De abia astept sa vad din nou locul acesta acoperit cu zapada si asta poate ca pentru prima data de cand am venit aici pot privi prin fereastra imensa din living un alt peisaj care nu ma mai poate mintii: timpul a trecut.
duminică, 18 septembrie 2011
Romania?!?
Daca le spun americanilor ca sunt roman ei imi spun ca nu au auzit niciodata de Romania... ceea ce consider ca este un lucru bun in comparatie cu sa zicem a spune italienilor ca esti roman.
Nimeni nu ne cunoaste aici, cel putin nu oamenii simplii, ei o cunosc pe Nadia si cam atat, in ochii lor nu suntem hoti, violatori, tigani, etc. Americanii sunt obijnuiti cu diversitatea culturala si nimeni nu se uita ciudat sau "pe sub spranceana". Mi-a placut sa gasesc in New York steagul Romaniei, intamplator.
Si totusi Romania nu este asa straina americanilor precum credeam. Nu am sa comentez dar vreau sa postez doar doua fragmente dintr-o Romanie vazuta de o parte din ceea ce inseamna Statele Unite: http://www.youtube.com/watch?v=aqmck0PU4KU&feature=player_embedded si: http://www.vanityfair.com/politics/features/2011/01/deadly-medicine-201101
Nimeni nu ne cunoaste aici, cel putin nu oamenii simplii, ei o cunosc pe Nadia si cam atat, in ochii lor nu suntem hoti, violatori, tigani, etc. Americanii sunt obijnuiti cu diversitatea culturala si nimeni nu se uita ciudat sau "pe sub spranceana". Mi-a placut sa gasesc in New York steagul Romaniei, intamplator.
Si totusi Romania nu este asa straina americanilor precum credeam. Nu am sa comentez dar vreau sa postez doar doua fragmente dintr-o Romanie vazuta de o parte din ceea ce inseamna Statele Unite: http://www.youtube.com/watch?v=aqmck0PU4KU&feature=player_embedded si: http://www.vanityfair.com/politics/features/2011/01/deadly-medicine-201101
miercuri, 24 august 2011
About nothing...
America este un profesor bun.... sau poate ca sunt eu un elev intelegator care se uita cu admiratie la profesorul lui si caruia fecare lectie i se pare desprinsa parca dintr-o alta realitate. Si da, sunt roman... au trecut doua luni de cand am vanit aici, doua luni fara Pro Tv, chiar daca a trecut un an de cand nu ma mai uti la televizor, doua luni fara manele, chiar daca nu erau genul meu de muzica, doua luni fara soferi care parcau pe locurile persoanelor cu handicap, chiar daca eu nu am parcat niciodata acolo (si nici prietenii mei, se stiu ei, nu sunt multi... dar nu cantitatea conteaza). In schimb au trecut doua luni in care am invatat ca nu conteaza cum esti imbracat, lumea te respecta, nu conteaza cati bani ai, lumea te respecta, nu conteaza cu ce accent vorbesti limba engleza, lumea te respecta.
Am fost astazi in doua banci - una micuta si cocheta si una mare, impunaoare. In ambele cazuri am fost tratat cu respect, intelegere si am intalnit oameni dornici sa ajute. Pentru ca nu am cu ce sa imi leg bicicleta am intrat cu ea in banca, si nimeni nu a azi nimic... nici macar nu aveam cont la ei, eram pentru prima oara acolo... manager-ul bancii m-a salutat imediat ce am intrat, m-a intrebat ce mai fac si m-a invitat la el in birou. Se vedea ca sunt strain de toate. Si ciudat... am vorbit despre fotbalul din Romania, chiar daca el era kenian si traia in SUA de multi ani, mi-a povestit de politica banicii si cum atunci cand afara poua sau este frig de exemplu, banca este deschisa 10-20 de minute peste program pentru ca cei care vin la banca sa fie siguri ca nu au venit degeaba, mi-a povestit cum, indiferent de ora, un client care intra in banca este servit chiar daca programul s-a terminat (cazul meu) si am vorbit despre bani... Produsele sunt aceleasi, serviciile sunt aceleasi, oamenii arata la fel chiar daca vorbesc alta limba, dar sentimentul este cu totul altul.
America este un profesor bun, o lume in care iti este usor sa gasesti un prieten, o lume care a ivatat (mie mi se pare ca stia din totdeauna) ca pentru a primi ceva trebuie mai intai sa oferi, uneori chiar fara sa ceri nimic in schimb.
Chiar daca mai am de stat 16 luni (sau cat o sa mai rezist) nu pot sa nu ma gandesc ca cel mai mult dintre toate nu o sa imi lipseasca nici soselele "ca in palma", nici "zgarie-norii", nici oceanul - rece ca ghiata chiar si in iulie, ci bunul simt pe care o data plecat de aici am sa il gasesc doar printre acei pe care ii pot numara pe degete...
Am fost astazi in doua banci - una micuta si cocheta si una mare, impunaoare. In ambele cazuri am fost tratat cu respect, intelegere si am intalnit oameni dornici sa ajute. Pentru ca nu am cu ce sa imi leg bicicleta am intrat cu ea in banca, si nimeni nu a azi nimic... nici macar nu aveam cont la ei, eram pentru prima oara acolo... manager-ul bancii m-a salutat imediat ce am intrat, m-a intrebat ce mai fac si m-a invitat la el in birou. Se vedea ca sunt strain de toate. Si ciudat... am vorbit despre fotbalul din Romania, chiar daca el era kenian si traia in SUA de multi ani, mi-a povestit de politica banicii si cum atunci cand afara poua sau este frig de exemplu, banca este deschisa 10-20 de minute peste program pentru ca cei care vin la banca sa fie siguri ca nu au venit degeaba, mi-a povestit cum, indiferent de ora, un client care intra in banca este servit chiar daca programul s-a terminat (cazul meu) si am vorbit despre bani... Produsele sunt aceleasi, serviciile sunt aceleasi, oamenii arata la fel chiar daca vorbesc alta limba, dar sentimentul este cu totul altul.
America este un profesor bun, o lume in care iti este usor sa gasesti un prieten, o lume care a ivatat (mie mi se pare ca stia din totdeauna) ca pentru a primi ceva trebuie mai intai sa oferi, uneori chiar fara sa ceri nimic in schimb.
Chiar daca mai am de stat 16 luni (sau cat o sa mai rezist) nu pot sa nu ma gandesc ca cel mai mult dintre toate nu o sa imi lipseasca nici soselele "ca in palma", nici "zgarie-norii", nici oceanul - rece ca ghiata chiar si in iulie, ci bunul simt pe care o data plecat de aici am sa il gasesc doar printre acei pe care ii pot numara pe degete...
marți, 2 august 2011
Wind of change
As vrea ca tara asta sa ma schimbe si, intr-un fel, a facut-o deja. A vrea ca o calatorie departe sa insemne si o calatorie departe in timp. Am ajuns astazi la concluzia ca nu imi plac oamenii si imediat dupa am mi-am dat seama ca am ajuns la concluzia asta incercand sa ma cunosc pe mine... Nu imi place de mine. Este un fel de Dubito ergo cogito, cogito ergo sum....
De fapt nu as vrea sa ma schimb doar sa ma intorc la o stare de mult pierduta. Putem revenii la o stare anterioara daca aplicam reteta corecta? E ca si cum ai renunta la fumat sau alcool? Daca nu mai bei, nu mai esti beat si in principiu totul e simplu... sau nu? Eu unul cred ca oamenii se pot schimba, ca pot invata din propriile greseli fie chiar si atunci cand este prea tarziu si ca uneori iertarea este posibila si de oferit si de primit la fel cum uneori nu este.
Pe cei din jurul nostru nu ii punem schimba si asta ne pune intr-o pozitie de singularitate extrem de bizara deoarece chiar daca traim inconjurati de oameni suntem de fapt si fundamental singuri. Si totul omul este un animal social ceea ce il face sa isi doreasca sa isi imparta singuratatea cu alte fiinte asemenea lui; asemenea in mare pentru ca interactiona cu cineva inseamna a renunta putin la singuratatea ta, la felul de a fi, la obiceiuri, expresii, etc. Nimeni nu ne place pentru ceea ce suntem 100% ci mai mult pentru ceea ce devenim atunci cand renuntam la singuratete.
Mie imi este dor de singuratatea mea pentru ca mi se parea corecta si destul de usor de impartit cu altcineva si asa a si fost pana in momentul in care am pierdut-o in favoarea lumii.
Acum cand lumea este departe imi astept singuratatea inapoi si sa ma intorc la lumea mea.
De fapt nu as vrea sa ma schimb doar sa ma intorc la o stare de mult pierduta. Putem revenii la o stare anterioara daca aplicam reteta corecta? E ca si cum ai renunta la fumat sau alcool? Daca nu mai bei, nu mai esti beat si in principiu totul e simplu... sau nu? Eu unul cred ca oamenii se pot schimba, ca pot invata din propriile greseli fie chiar si atunci cand este prea tarziu si ca uneori iertarea este posibila si de oferit si de primit la fel cum uneori nu este.
Pe cei din jurul nostru nu ii punem schimba si asta ne pune intr-o pozitie de singularitate extrem de bizara deoarece chiar daca traim inconjurati de oameni suntem de fapt si fundamental singuri. Si totul omul este un animal social ceea ce il face sa isi doreasca sa isi imparta singuratatea cu alte fiinte asemenea lui; asemenea in mare pentru ca interactiona cu cineva inseamna a renunta putin la singuratatea ta, la felul de a fi, la obiceiuri, expresii, etc. Nimeni nu ne place pentru ceea ce suntem 100% ci mai mult pentru ceea ce devenim atunci cand renuntam la singuratete.
Mie imi este dor de singuratatea mea pentru ca mi se parea corecta si destul de usor de impartit cu altcineva si asa a si fost pana in momentul in care am pierdut-o in favoarea lumii.
Acum cand lumea este departe imi astept singuratatea inapoi si sa ma intorc la lumea mea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)