A ticket away...

   De cate ori mi-am spus chestia asta, nici eu nu o mai cred. Am plecat de aici de mii de ori, m-am urcat in avionul acela la fiecare doua saptamani, am plecat acasa si sunt tot aici. Au trecut 6 luni... si ce daca? Aproape ca nici eu nu ma mai cred atunci cand imi spun ca de data asta chiar plec dracului de aici si totusi imi este dor de casa... si totusi nu plec.
   Ma mai amagesc din cand in cand ca as putea dar parca vad ca nu am nici o sansa si ma intreb oare care este o realizare mai mare, faptul ca mai stau aici un an sau ca ma intorc la familia mea?
Merg uneori la ocean si stau acolo pe mal privind undeva in departare spre o Europa pe care nici macar ochii mintii nu o pot vedea, atat este de departe. Imi vin in minte tot felul de idei si nici una menita, de fapt, sa ma duca acasa. De fiecare data cand plec cu masina de aici imi imaginez ca merg la aeroport, de fiecare data cand aud ca cineva pleaca acasa imi doresc sa fiu eu, de fiecare data cand sefa mea ma cheama la ea in birou ma gandesc ca poate de data asta ma concediaza dar aprecierile nu au sunat nciodata atat de dezamagitor.
   Nici macar nu ma mai plang, asa vad lucrurile acum, asa le-am vazut pana acum. Uneori ma gandesc ca poate asa o fi cand nu mai sunt, alteori la lucrurile pe care le pierd sau la cele pe care le castig si le adun in fiecare seara intr-o balanta careia ii sunt si taler si greutati si unitate de masura.

   Timpul zboara sau intepeneste in loc, depinde de moment si sunt al naibii de multe momente intr-o zi, nici bautura nu ajuta pentru ca nu o beau si nici tigarile pe care nu le fumez.... mai scriu din cand in cand, cuiva anume uneori, sau nimanui, sau tuturor.

Ceva nou in fiecare zi!

   Astazi, cand m-am intors de la serviciu, am constat ca mi-am uitat cheia acasa... In casa incuiata, ceea ce sincer sa fiu ma asteptam sa se intample mai devreme sau mai tarziu. Drept urmare am fost nevoit sa gasesc o alta modalitate de a intra in casa. Pentru o persoana ca mine, care nu a facut niciodata asa ceva si care nici nu are astfel de inclinatii a fost putin surprinzator atunci cand am descoperit ca nu mi-au trebuit mai mult de doua minute pentru a intra in casa incuiata.... Adevarul este ca locuiesc intr-o zona foarte linistita unde bicicleta mea inca se mai afla acolo unde o tin tot timpul de trei luni in coace, adica in fata casei la vedere, nelegata. Oricum ar fi fost amuzant ca un vecin, vazand-u-ma sa sune la politie sau vecinul meu care este politist sa ma intrebe de sanatate... sau nu :)

Gandind numeric

Au mai ramas... 13 luni si ceva... bine, stiu cate dar nu vreau sa para ciudat...
De cand am venit aici stau si numar cat a mai ramas pana plec uitand uneori sa ma bucur de locul in care sunt. Sunt tare curios care va fi nebunia mea pentru ca atunci cand am venit toti din jurul meu, la fel ca mine, mi se pareau niste ciudati si mi-am zis ca nu este nici o sansa sa ma intorc normal de aici.
Intre timp a venit toamna/iarna pentru ca a nins, a fost furtuna, a mai cazut o creanga sau un copac am mai ramas fara curent. A fost si Halloween si ne-am deghizat cu totii in ceea ce nu suntem, in ceea ce am dorii sa fim, sau in ceea ce ne sperie mai mult. Mai de mult oamenii se deghizau in spirite ca atunci cand spiritele vin in lumea noastra sa ne recunoasca... daca ar venii acum sunt sigur ca ar pleca toate speriate inapoi.
In rest, America este fromoasa toamna, dar asta pentru ca eu locuiesc in padure pe malul mai multor lacuri... unele strazi imi amintesc de casa, linistea de aici de zilele cand mergeam cu cortul sau cu prietenii la o cabana tot pe malul lacului.  De abia astept sa vad din nou locul acesta acoperit cu zapada si asta poate ca pentru prima data de cand am venit aici pot privi prin fereastra imensa din living un alt peisaj care nu ma mai poate mintii: timpul a trecut.

Romania?!?

Daca le spun americanilor ca sunt roman ei imi spun ca nu au auzit niciodata de Romania... ceea ce consider ca este un lucru bun in comparatie cu sa zicem a spune italienilor ca esti roman.
Nimeni nu ne cunoaste aici, cel putin nu oamenii simplii, ei o cunosc pe Nadia si cam atat, in ochii lor nu suntem hoti, violatori, tigani, etc. Americanii sunt obijnuiti cu diversitatea culturala si nimeni nu se uita ciudat sau "pe sub spranceana". Mi-a placut sa gasesc in New York steagul Romaniei, intamplator.
Si totusi Romania nu este asa straina americanilor precum credeam. Nu am sa comentez dar vreau sa postez doar doua fragmente dintr-o Romanie vazuta de o parte din ceea ce inseamna Statele Unite: http://www.youtube.com/watch?v=aqmck0PU4KU&feature=player_embedded si: http://www.vanityfair.com/politics/features/2011/01/deadly-medicine-201101

About nothing...

   America este un profesor bun.... sau poate ca sunt eu un elev intelegator care se uita cu admiratie la profesorul lui si caruia fecare lectie i se pare desprinsa parca dintr-o alta realitate. Si da, sunt roman... au trecut doua luni de cand am vanit aici, doua luni fara Pro Tv, chiar daca a trecut un an de cand nu ma mai uti la televizor, doua luni fara manele, chiar daca nu erau genul meu de muzica, doua luni fara soferi care parcau pe locurile persoanelor cu handicap, chiar daca eu nu am parcat niciodata acolo (si nici prietenii mei, se stiu ei, nu sunt multi... dar nu cantitatea conteaza). In schimb au trecut doua luni in care am invatat ca nu conteaza cum esti imbracat, lumea te respecta, nu conteaza cati bani ai, lumea te respecta, nu conteaza cu ce accent vorbesti limba engleza, lumea te respecta.
Am fost astazi in doua banci - una micuta si cocheta si una mare, impunaoare. In ambele cazuri am fost tratat cu respect, intelegere si am intalnit oameni dornici sa ajute. Pentru ca nu am cu ce sa imi leg bicicleta am intrat cu ea in banca, si nimeni nu a azi nimic... nici macar nu aveam cont la ei, eram pentru prima oara acolo... manager-ul bancii m-a salutat imediat ce am intrat, m-a intrebat ce mai fac si m-a invitat la el in birou. Se vedea ca sunt strain de toate. Si ciudat... am vorbit despre fotbalul din Romania, chiar daca el era kenian si traia in SUA de multi ani, mi-a povestit de politica banicii si cum atunci cand afara poua sau este frig de exemplu, banca este deschisa 10-20 de minute peste program pentru ca cei care vin la banca sa fie siguri ca nu au venit degeaba, mi-a povestit cum, indiferent de ora, un client care intra in banca este servit chiar daca programul s-a terminat (cazul meu) si am vorbit despre bani... Produsele sunt aceleasi, serviciile sunt aceleasi, oamenii arata la fel chiar daca vorbesc alta limba, dar sentimentul este cu totul altul.
   America este un profesor bun, o lume in care iti este usor sa gasesti un prieten, o lume care a ivatat (mie mi se pare ca stia din totdeauna) ca pentru a primi ceva trebuie mai intai sa oferi, uneori chiar fara sa ceri nimic in schimb.
   Chiar daca mai am de stat 16 luni (sau cat o sa mai rezist) nu pot sa nu ma gandesc ca cel mai mult dintre toate nu o sa imi lipseasca nici soselele "ca in palma", nici "zgarie-norii", nici oceanul - rece ca ghiata chiar si in iulie, ci bunul simt pe care o data plecat de aici am sa il gasesc doar printre acei pe care ii pot numara pe degete...

Bata si mingea

Astazi am fost la un meci de baseball intr-un parc, little league

Wind of change

As vrea ca tara asta sa ma schimbe si, intr-un fel, a facut-o deja. A vrea ca o calatorie departe sa insemne si o calatorie departe in timp. Am ajuns astazi la concluzia ca nu imi plac oamenii si imediat dupa am mi-am dat seama ca am ajuns la concluzia asta incercand sa ma cunosc pe mine... Nu imi place de mine. Este un fel de Dubito ergo cogito, cogito ergo sum....
De fapt nu as vrea sa ma schimb doar sa ma intorc la o stare de mult pierduta. Putem revenii la o stare anterioara daca aplicam reteta corecta? E ca si cum ai renunta la fumat sau alcool? Daca nu mai bei, nu mai esti beat si in principiu totul e simplu... sau nu? Eu unul cred ca oamenii se pot schimba, ca pot invata din propriile greseli fie chiar si atunci cand este prea tarziu si ca uneori iertarea este posibila si de oferit si de primit la fel cum uneori nu este.
Pe cei din jurul nostru nu ii punem schimba si asta ne pune intr-o pozitie de singularitate extrem de bizara deoarece chiar daca traim inconjurati de oameni suntem de fapt si fundamental singuri. Si totul omul este un animal social ceea ce il face sa isi doreasca sa isi imparta singuratatea cu alte fiinte asemenea lui; asemenea in mare pentru ca interactiona cu cineva inseamna a renunta putin la singuratatea ta, la felul de a fi, la obiceiuri, expresii, etc. Nimeni nu ne place pentru ceea ce suntem 100% ci mai mult pentru ceea ce devenim atunci cand renuntam la singuratete.
Mie imi este dor de singuratatea mea pentru ca mi se parea corecta si destul de usor de impartit cu altcineva si asa a si fost pana in momentul in care am pierdut-o in favoarea lumii.
Acum cand lumea este departe imi astept singuratatea inapoi si sa ma intorc la lumea mea.

Game, set, match!

Asta e pentru Vasi... in special. Astazi in timp ce ma plimbam cu bicicleta am ajuns la un parc, undeva la 2 Km de unde stau. Unul din multele parcuri din SUA, sunt 5 (de care stiu eu) numai langa mine. Dar acesta avea.... doua terenuri de tenis. Cu gard de jur-imprejur dar.... cu intrare gratuita! Trebuie sa spun ca cele doua terenuri arata exemplar, suprata de joc  sintetica, fileu, trebuie doar sa iti aduci racheta si mingi si sa joci pana nu mai poti pentru ca duminica la ora 4 dupa-masa nu era nimeni acolo. Poate o sa radeti dar stateam si ma uitam la terenurile acelea gandidu-ma ca in romania trebuie sa platesti 15 ora cel putin sau daca ai norocul sa gasesti un teren gratis este in stare deplorabila. Pe langa terenurile de tenis, parcul mai are teren de basket si base ball, loc de joaca pentru copii, banci la umbra copacilor si muuulta verdeata. Dimensiuni...  apox 250 m lungime si 100 latime, ingradit astfel incat daca mergi cu copilul in parc il poti lasa linistit sa alerge unde vrea el.
Pentru curiosi mai multe informatii pe: http://www.waymarking.com/waymarks/WM1R4M_James_H_Rollins_Tennis_Courts__Ashland_NH

nu este acelasi parc pentru ca nu l-am gasit pe net dar arata exact la fel si este asa cum scrie pe site... "Court Condition: Excellent" ...eu as spune amaising

Face your fears, live your dreams...

.... sau un fel de a ne ascunde dupa deget, a ma ascunde dupa deget. Am fost la un parc de distractii astazi, sarcina de serviciu, iar in incercarea de a uita macar si pentru cateva minute ca sunt aici, departe, de mult si pentru cine stie cat de mult timp am urcat in toate masinariile care credeam ca or sa ma sperie mai tare si cum cel mai mult imi este frica de inaltime m-am dus in cele care m-au urcat cat mai sus. Cred ca tot ce am reusit sa fac a fost sa strang ceva material pentru cosmarurile care vor urma. Sambata si duminica am fost la Atlantic, nimic deosebit, parca as fi fost la mare, apa murdara sambata, duminica am fost in alt loc unde apa era foarte curata si foarte rece, mult prea rece dupa standardele mele dar am intrat sa fac o baie. Am vazut si Boston-ul, astazi chiar ne-am ratacit putin pe acolo in drum spre casa, orasul nu este mare sau spectaculos doar ca infrastructura este ciudata si parca din alta lume, sosele suprapuse, tunele, autostrazi... si toate acestea parca in centrul orasului facand-ul sa arate asemenea unui monstru de sticla otel si beton, hidos, complicat, gri si foarte grabit.

Need for speed

Au trecut.... hmmm 18 zile de cand [nu, nu la aia ma refer... cu toate ca au trecut tot atatea zile :( ]... de cand nu am mai condus. Dar ieri am avut ocazia, de fapt prima data a fost cu o saptamana in urma dar nu am stiut sa plec de pe loc iar americanul a cui era masina nu a aut rabdare sa imi explice, s-a urcat in masina si a condus eu, spre frustrarea mea; aici toate masinile au cutie automata, ceea ce in cel mai simplu mod posibil inseamna ca pedala de frana functioneaza si ca ambreaj. Vi se pare confuz? Macar acum nu va mai mirati ca nu am reusit sa plec de pe loc din prima.... bine nici permisul nu l-am luat din prima acum 10 ani... deci mai am o scuza. OK, ca sa pui in ''drive" o nenorocita de masina cu o cutie automata trebuie sa calci frana... ceea ce pana la urma ieri am aflat singur, deoarece nimeni nu s-a sinchisit sa imi explice. Am condus doua masini :D, o Toyota din '97 si una si una din '06 (Corola), pentru ca nu am permis (sper ca politia nu citeste blogul) am condus doar pana la capatul strazii si inapoi dar am avut un loc mare si frumos sa intorc unde am incercat sa imi dau seama care masina imi place mai mult. Din pacate nu am putut folosi frana de mana deoarece proprietarul masinilor era pe aproape dar pot spune ca cea din '96 avea mai multa personalitate si era mai... cum sa spun... era mai usor de "simtit" decat cea noua care chiar daca era mult mai comoda si sigura te facea sa te simti ca si cum ai conduce un la un joc pe PC decat pe sosea. Urmeaza sa imi iau permisul si sa conduc masinile firmei la care lucrez cateva Honda Odyssey ultimul model, motor V6, 250CP... in caz ca va intrebati lucrez la o organizatie care se ocupa de persoane cu dizabilitati.... mda inca o diferenta fata de Romania, aici serviciile sociale sunt, punct.

Mai departe, traficul... Aici sunt pieton, sau pasager, sau biciclist. Ca si pieton insa a fost ciudat la inceput pentru ca nu exista trotuare (cred ca ala cu bordurile de la noi ar fi crapat de ciuda), dar nevoia de a umbla si explora m-au facut sa ma aventurez si asa. Trebuie sa spun ca in fiecare zi in care merg pe jos aici raman uimit de ce se intapla in jurul meu. Am sa incerc sa explic cat mai bine, aici pietonul e rege... in sensul ca asa este tratat. Exagerez, poate pentru ca nu este rege dar nu exagerez cand spun ca e tratat ca unul. De multe ori am vazut masini care opreau la, nu exagerez, 15-20m de mine atunci cand ma apropiam de intersectie sau trebuia sa ma intersectez cu o masina, nu vorbesc de o trecere de pietoni! De multe ori ma intrebam ce naiba e cu astia si ma opream ca nu intelegeam ce se intampla; nici o masina nu s-a miscat pana nu am ajuns pe cealalta parte a drumului... si a durat ceva vreme pentru ca nu stiam de ce stau aia. Daca traversezi prin loc nepermis masinile opresc la 15-20m de tine si nimeni nu clacsoneaza, daca esti pe marginea drumului, pieton sau biciclist si trece o masina pe langa tine o face pe sensul celalalt, daca nu are loc din cauza traficului din sens opus, se opreste, daca nu are vizibilitate incetineste, daca biciclistul merge pe mijlocul benzii lui (nu al drumului) nu il depaseste ci asteapta sa vada daca vireaza stanga sau se trage pe banda dreapta, daca te apropii de trecerea de pietoni toata lumea opreste, daca o masina opreste in fata lor, americanii, opresc la 10-15m de ea, cu exceptia intersectiilor sau zonelor aglomerate, daca vrei sa iesi dintr-o parcate, benzinarie, etc, primesti imediat prioritate. Nu stiu ce sa spun, la fel ca voi si eu am fost pieton, biciclist si sofer in Romania si voi mai fi...

the american way...

A trecut ceva timp de cand sunt aici, nu prea mult.... nici macar suficient pentru a incepe sa simt ca lunile pe care trebuie sa le petrec aici sunt mai putine. dar timpul care a trecut am incercat sa il umplu cu cat mai multe activitati. Sambata, 1 Iulie, am fost la o petrecrere... undeva intr-un cartier rezidential la o vila cu piscina si toate ingredientele unei linistite vieti americane... mancare buna, bautura buna si la discretie, lume buna si replica serii " -You got in from Romania nine days ago? ...ooo, nice and look whre you ended up..." mi-a spus o americanca la 45 de ani cu care am facut cunostinta acolo.... Intradevar uite unde am ajuns si totusi :) nu vreau sa devin melancolic dar nu ma simteam deloc privilegiat acolo... Drumul pana acolo a durat o ora pe niste sosele ce nu vor fi in romania nici in 50 de ani (pentru cei ce asteapta sa fie gata autostrazile noastre... mai bine mergeti la altii care deja le au!). Duminica am stat acasa iar luni am fost la Jon, prietenul si colegul meu american, unde, dupa ce am lucrat putin pe langa casa, am plecat la plaja pe malul unui lac... acuma trebuie sa spun ca in jurul Resitei sunt 3 lacuri muuult mai frumoase decat acestea dar.... :) chiar daca americanii (cel putin din zona asta) nu au asa lacuri frumoase ca si noi, la ei este curat, este liniste, este odihna... m-am plimbat cu barca, am inotat si m-am jucat... acolo am gasit o lada mare in nisip plina cu mingi si jucarii din care iti alegeai ce vrei, te jucai si le puneai la loc cand ai terminat si toata lumea facea la fel. Am observat ca toata lumea in jurul meu este... linistita. americanii isi lasa copii in apa fara griji pentru ca sunt patru salvamari care supravegheza zona de inot, care este limitata la o mica portiune de plaja pentru a se evita accidentele, americani care isi lasa masinile descuiate in parcare sau cu geamurile lasate fara sa la fie teama de hoti, americani care strang dupa ei atunci cand mamanca sau beau, americani care nu asculta muzica, vorbesc la telefon sau fac gratare langa alti americani sau romani pentru a nu deranja... am ajuns acasa tarziu dupa ce am mai lucrat ceva pe langa casa... am tuns iarba, am spalat masina (nu a mea) si alte chestii marunte. peste tot unde te uiti lumea e linistita, peste tot pe unde te uiti e... altfel. am lasat un minifrigider pe marginea drumului, in fata biroului, pentru a se dezgheta (ca sa nu lase apa in cladire) de vineri pana luni si luni cand am venit la lucru l-am gasit unde l-am lasat. aici cand americanii au ceva de dat pun in fata casei si scriu Free, daca nu, nimeni nu se atinge de lucrurile de pe marginea strazii si sunt o multime aici unde locuiesc eu, biciclete, triciclete, jucarii, ziare si reviste, etc... chiar si eu imi tin bicicleta pe driveway (in lipsa de masina :) ) si sta acolo de o saptamana zi si noapte. am vazut biciclete in fata magazinelor si supermarket-urilor fara sa fie legate... in fine, chair daca ma repet... lucrurile stau altfel aici mult mai altfel mult mai bine.
Restul saptamanii a trecut la munca; este din ce in ce mai bine, incep sa primesc mai multe respunsabilitati si sa fiu apreciat. curand am sa imi iau permisul de conducere si am sa pot sa fiu si mai util locului de munca :)

Despre alchoolics si paying

....am fost ieri sa cumpar bere cu colegul meu din casa, Calin. Stiam dinainte ca trebuia sa prezentam un ID ca sa putem cumpara alcool dar nu aveam la mine decat buletinul romanesc, dar mirarea cea mai mare a fost atunci cand ne-a cerut la amandoi un act de identitate chiar daca numai unul din noi cumpara berea... bineinteles ca pana nu am aratat buletinul romanesc la care tipa s-a uitat vreo 3 minute nu ne-a dat berea. am luat bud light, cea mai ieftina de pe acolo si am inteles imediat de ce... nu are nici un  gust.... brrr adica nu tu hamei in ea nu tu nimic :( dezamagitor. Astazi, dupa serviciu, m-au luat colegii la o terasa, bineinteles ca neavand masina, acte, bani, nu puteam decat sa merg cu ei cu toate ca aveam nevoie sa ajung cat mai repede acasa, la net si sa vad daca a functionat transferul de bani facut ieri... in fine de sila bucuros am fost la terasa si fara sa mai apuc sa spun ceva au comandat ei pt mine o stela. In SUA se bea, nu mult dar sanatos, adica dupa 4 cand munca e gata si mai ales ca e vineri lumea iese la drinks si... chiar daca esti cu masina, sofer, aici e ok sa bei 2-3 beri sau eu mai stiu ce... De fiecare data am platit cu cardul, nu eu, dar ca si curiozitate atunci cand platesti cu cardul nu trebuie sa introduci codul pin pur si simplu dai cardul, il trec prin aparat si gata ai platit. Asa ca sper sa nu imi pierd vreodata cardul aici pentru ca se pare ca oricine il poate folosi fara sa stie codul pin.

Pe aici...

Ieri am fost un un Open house ecent... sincer nu prea stiu ce s-a intamplat acolo si de ce ne-am dus doar ca aveau de mancare, asa ca am facut ce orice roman plecat de acasa face.... mi-am pus burta la cale si m-am asigurat pentru toata ziua... Dar se intampla ceca ciudat aici, nu am pofta de mancare, adica mananc micul dejun.... mai bine o incep cu inceputul. Programul meu americam e diferit de tot ce se intampla acasa. Aici la ora 6-6.30 sunt treaz, dus si micul dejun, cereale cu lapte apoi imi fac pachetul pt la lucru. Munca de la 8-9 pana la 14-15 apoi plimbarea de dupa masa... Cina inainte de 20 si somn pe la 21-22. Ciudat pt mine, dar cred ca e mai sanatos si mai ok asa. Trebuie sa imi gasesc ceva de citit, o bicicleta ieftina, daca se poate gratis... pe aici gasesti, numai sa cauti si un aparat foto. Pana atunci ma plimb pe jos, cam 7-8km pe zi, incerc sa invat strazile si orasul, deja am invatat cateva nume de strazi si sa ajung acasa de prin centru sau de la lucru, ceea ce pe americani (colegii) ii cam mira pentru ca ei nu merg pe jos aproape deloc. In rest cam plictiseala atunci cand nu cunosti pe nimeni si nu poti ajunge prea departe decat atat cat poti merge pe jos.... As vrea sa merg la ocean pentru ca nu e asa departe, as vrea sa merg la Cape Cod care e undeva in sud si e foarte frumos acolo... Dar am vreme de toate astea. Pana atunci as vrea sa imi fac ceva prieteni pentru ca altfel am sa inebunesc de unul singur aici :)
So long...

Tara de peste alte tari

De partu zile (acum se scurge a 5-a) pe taramul fagaduintei si abia acum o amarata de postare pe blog.... Miercuri la 15.30 am aterizat pe aeroportul JFK, totul era in ceata totul trecea pe lanaga mine ca in vis, rupt de oboseala m-am asezat la cea mai mare coada pe care am vazut-o vreodata si am asteptat. Am asteptat sa imi vina randul la ofiterul pentru emigrari si sa imi puna stampila pe pasaport pentru a putea intra pe pamant american. In cele din urma minunea s-a intamplat si am iesit din aeroport sa caut trenul care sa ma duca la metroul care ma ducea la autobuzul cu care trebuia sa ajung la masina ce ma astepta sa ma duca la casa mea de aici din USA... si cu toate ca aveam ruta bine stabilita de acasa, din cauza oboselii m-am incurcat putin si am pierdut autobuzul asa ca a trebuit sa imi iau bilet catre cel mai apropiat oras; era deja tarziu, telefonul nu mergea iar eu eram asteptat la 40 de km de locul unde eram. Noroc cu Carmen care a sunat din Romania si le-a spus americanilor pe unde am nimerit sa vina sa ma culeaga :) (Multumesc). In cele din urma am ajuns "acasa", nedormit si pe drum de 24 de ore. Prima zi a fost crunta, daca aveam bani de bilet ma urcam in avion si plecam acasa. Acum e mai ok, dorul de casa e la fel dar am inceput sa deschid ochii si sa vad america. O america fara gunoaie, fara masini parcate pe trotuar, fara gropi, fara garduri la case, fara zgomot, dar cu oameni care iti zambesc si te respecta chiar daca se vede de la o posta ca nu este de-al locului. Locuiesc intr-un cartier retras si linistit, construit intr-o padure, plin de veverite, pasari si broaste testoase, cu lacuri si delusoare impadurite, cu case frumoase si linistite a caror peluza e tunsa parca la cel mai renumit frizer. Si prima impresie este... oricat de multi bani ai avea in Romania nu poti cumpara linistea si civilizatia de aici, nu pot decat sa ma gandesc ca acesti oameni sunt privilegiati ca traiesc aici. Nu, nu si eu, eu sunt de imprumut; familia mea e departe si nu ma pot bucura pe deplin de acest loc minunat. In fiecare zi invat ceva nou in fiecare zi descopar o particica noua din america. Sper ca in curand sa imi pot lua un aparat de folografiat si sa pun niste poze.

De cealalta parte a norilor.

   Mi-a spus Florin dar am fost sceptic, privind micutul avion Saab 2000, ca voi avea parte de o decolare “intensa”. Chestia aia mica dotata cu doua turbopropulsoare Rolls Royce a avut o prestatie de masina de curse pe pista de decolare si in timp ce eram impins in scaun ma gandeam la ce alte surprise ma astepta in cele 2 ore si 20 de minute de zbor pana la Dusseldorf.

   De cealalta parte a norilor parea ca plutim peste un ocean alb cu valuri imanse de spuma. Am citi inainte de a pleca despre locuri pe care sa le vizitez prin tari straine dar dintre toate orasele lumii, natura ste cel mai bun architect. Imi pare rau ca nu am avut la mine un aparat de fotografiat sau o camera de filmat deoarece experienta a fost spectaculasa. 

   Acum, mai departe de casa decat am fost vreodata si cu doar un sfer de drum parcurs, sentimentele sunt de tot felul dar nu ma gandesc la nici unul in afara de faptul ca imi este dor de Alexandra…. J dor in sensul in care as vrea sa ies de aici si sa caut primul autocar, tren, avion, masina sau chiar sa o iau pe jos spere casa; nu ar fi pentru prima oara, dar acum, asa cum spunea si bunul prieten citat si mai sus, ceea ce fac nu fac pentru mine asa ca pentru ea, momentan nu pot sa ma intorc la ea. 18 luni sunt si multe si lungi si grele si in toate felurile, dar dupa ziua de azi vor fi mai putine cu o zi si, incet incet, se vor strecura in amintire si restul celor care au mai ramas cinci sute si cui ii mai pasa…

Cat de departe e departe?

...nu stiu cati kilometrii sunt din Resita pana in Boston si asta pentru ca nu vreau sa stiu, mi-ar fi firca.... atatea mii??? dar ma intreb cat de departe este departe? daca e sa nu fim egoisti (da, sigur! :) ) am putea sa ne gandim ca facem parte dintr-un univers si raportand distantele "pamantene" la cele "universale" 1000 de km este un fel de nimic. dar daca sa zicem doua persoane ar fi la 1 km una de alta dar nu s-ar putea vedea sau comunica sunt mai departe decat cei despartiti de 1000 de km dar care au telefon, internet, etc? ....si ar mai fi ceva, cat de departe sunt doi oameni care nu s-au cunoscut niciodata dar locuiesc pe aceiasi strada si cat de aproape sunt doi oameni care se iubesc dar locuiesc pe continente diferite?

A.M.R. 2 zile

Mai e putin pana departe. Masina, aeroporturi si avioane New York, autocare si trenuri si taxiuri si Boston si poate dupa 30 de ore de la plecarea de acasa un somn bun intr-un par normal intr-o tara altfel si prea departe de a mea. Ma plimb pe strazile din orasul natal si ma gadesc ca peste 48 de ore ma voi plimba pe cele din New York. Este un sentiment ciudat, emotia unui nou inceput amestecata cu dorul de familie si prieteni si cu distanta pe care mintea si sufletul se chinuie sa o cuprinda si inteleaga. Momentan nu pot decat sa imi imaginez dar in curand voi vedea ce gust are realitatea. Pe curand....

America din Romania

First U.S. experience at the american embassy..... ok, o zi la ambasada, trebuie sa incep cu o paranteza, acesta nu este un "how to get your visa" ci doar am sa incerc sa descriu ceea ce am trait eu acolo.
Toata experienta a inceput brusc si s-a terminat relativ repede. Programarea o aveam la 8.30, la 8 eram in fata consulatului unde am stat la o coada destul de mare, aprox 150 de persoane si parea sa am nici o sansa de a ajunge la timp, dar, lucru bun, nu se tine cont de ora. In rand, multi oameni, unii relaxati altii nu, unii pentru prima oara, altii cu o mai mare experinta in aplicarea pentru viza... si cu cat ma apropiam mai mult de intrare / iesire cu atat vedeam mai multi aplicanti iesind din consulat cu pasaportul in mana, deci fara viza. Nici nu stiu cum mi-a venit randul dar asteptarea mi-a fost mai placuta pentru ca am stat de vorba cu inca doi aplicanti, un tanar care mergea cu firma la care lucra in state si o draguta dar emotionata (bine cu totii eram) domnisoara care aplica pentru o viza turistica (ambii au primit viza asa ca :D). In interiorul consulatului totul a mers automatic, detectorul de explozibil, de metale, controlul actelor, o scurta asteptare, amprentarea si interviul cu ofiterul consular si "you qualify for the visa". Acolo, fata in fata cu ofiterul consular, the american dream a devenit relativ, un raspuns negativ si totul se termina acolo si au fost multi inaintea mea si dupa mine pentru care acesta a luat sfarsit la ghiseul consulatului. Am vrut sa aman creerea blogului pana dupa primirea vizei tocmai datorita acestei relativitati dar faplul ca am facut-o inainte este un fel de plus de incredere care ma duce cu gandul la cuvintele lui Coelho, daca iti doresti ceva cu adevarat tot univesrul... bla bla si se intampla.
America din Romania.... ? lume multa, multe automatisme, multa securitate, multe vise frante, multe vise implinite, dar in cele din urma, multa, multa neincredere.

Si totusi exista iubire....

...as vrea sa iau cu mine muzica mea... de fapt ar trebui sa incep altfel. mi-a spus un prieten sa mai scriu din cand in cand despre perioada aceasta de asteptare in care ma pregatesc sa plec. dar cum sa fac un bagaj pentru 18 luni, si daca m-as apuca de el ce pot sa pun in valiza? famila, prietenii? o pastila pe care sa o iau din cand in cand atunci cand imi va fi dor? as vrea sa iau cu mine atat de multe lucruri incat, pana la urma, cred ca nu o sa iau nimic. care este cel mai bun bagaj pe care sa il faci inainte de a pleca la mama dracului pentru o gramada de vreme, singur? voi lua cu mine pe mine si in mine cate o bucatica din fiecare si sper sa imi pot pastra deplinatatea facultatilor mintale ca atunci cand ma intorc sa pot spune pe cat se poate de romaneste "si totusi exista iubire...."

The american dream

   O expresie ce am auzit-o in filme, am vazut-o in ziare si pe internet, am simtit-o uneori, imi doream sa ajung acolo sa vad cu ochii mei ceea ce vedeam doar la TV. A trecut mult timp de cand acest vis s-a nascut  iar acum, aproape fara sa imi dau seama ca de fapt se intampla, ma pregatesc sa il treiesc.
   In mai putin de o luna voi ajunge pentru prima data in Statele Unite ale Americii si voi trai si munci acolo pentru urmatoarele 18 luni. Da, 18 luni voi trai printre dungi si stele, o parte din visul american, iar acest blog este despre aceasta experienta.